Am avut de vreo două-trei ori neplăcerea să fiu acuzat că vorbesc despre literatura science-fiction fără ca măcar să am habar despre ce vorbesc. Pasiunea mea pentru gen e veche, aproape de o vârsta cu aceea pentru citit, şi trebuie să spun că mai găsesc cu greu vreun roman sci-fi sau fantasy în biblioteca din Alba Iulia care să nu-mi fi trecut pe sub privire. Înadins am evitat o vreme să citesc “miezul” literaturii science-fiction mondiale, şi pe titanii ei (Isaac Asimov, Frank Herbert sau Philip Jose Farmer) cu Seriile Dune, cele ale Fundaţiei sau geniala Lumea Fluviului, pe care mai apoi, familiarizat cu genul le-am savurat cu o placere pe care n-as avea cum să o exprim. Dar iată-mă acum în faţa unei provocări: să las în urmă tot ce am citit şi să ofer altora ceva să citeascaă, ceva ce nu a oferit nici colosalul Jules Vernes, nici A.C. Doyle cu a sa minunata O Lume Dispărută. Idei ce nu le-am văzut nici în Star Wars şi nici în Star Trek. În concluzie să fiu original. Dar cum să fac asta când mă lovesc de genialitatea lui Asimov la fiecare idee ce vreau să o dezvolt?În sens general science-fiction se referă la impactul ştiinţei, a tehnologiei asupra umanităţii, a societăţii, sau mai de grabă a ceea ce ar trebui să fie aceasta de fapt. Am fost cândva un mare amator de filosofie şi nu mică mi-a fost mirarea să văd că majoritatea romanelor, povestirilor din genul sci-fi nu se limitează doar la acea ştiinţa pe care o ştiu cei mulţi, şi aici mă refer la savanţi, laboratoare, experimente, etc. Adevărata înţelegere a termenului science-fiction-ului se face atunci când se întelege semificaţia corectă a cuvântului ştiinţă: ansamblu de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii. Din acest motiv, pentru mine cel puţin literatura sci-fi şi filosofia sunt înrudite măcar datorită disecării aceluiaşi singur cuvânt: cunoaştere. Însă în timp ce filosofia explică, cercetează partea vizibilă, filtrează faptul cunoaşterii prin prisma realităţii, existenţei lui, literatura ficţională speculează pe baza ei, inventează, deschide orizonturi, chiar dacă de multe ori nu foarte verosimile. Sci-fi-ul îşi adjudecă deci, parţial, aceleaşi merite cu filosofia: eliberează spiritul şi mintea, împrospătează şi purifică raţiunea. Am iubit literatura din genul menţionat tocmai datorită diversităţii, am găsit de multe ori filosofie, religie, sociologie, matematică, artă, umor, dragoste, război, portret, între coperţile unei singure cărţi. Orice autor de sci-fi merită respectat, dacă nu pentru munca sa, cel puţin pentru cunoaşterea diversă despre toate faptele pe care le scrie.
În altă ordine de idei salut apariţia pe piaţă a numărului 10 a revistei Sci-Fi Magazin pe care o găsiţi la majoritatea chioşcurilor de ziare, apoi nu mă feresc să vă fac o recomandare: Isaac Asimov – Zeii Înşişi, carte căreia în următoarele zile îi voi dedica o scurtă cronică. Lectură plăcută!
