4 aprilie 2008

Dintr-un alt film

Îndrăznesc să îmi dau şi eu cu părerea despre meciul de miercuri dintre Arsenal şi Liverpool în virtutea anilor de "consumator" de fotbal. Departe de a mă considera un expert în domeniu, n-am putut să nu remarc lecţia de fotbal pe care cele două echipe au oferit-o, nu una celeilalte, ci nouă, iubitorii de fotbal din Romania. Anul acesta vom avea două reprezentante în UCL dar diferenţa dintre fotbalul practicat de echipele noastre şi adevăratele reprezentaţii englezeşti e cam aceiaşi dintre filmele româneşti şi cele hollywoodiene. Este vorba despre alte bugete veţi spune dar o echipă precum Arsenal există să demonstreze contrariul. Păi tunarii trimit în teren puşti de 19 ani în sfert de Ligă, iar Steaua îşi trimite tinerii la Buzău!? Bicfalvi se menţine în top cu golul său din meciul cu Poli Iaşi, iar Ochiroşii a învins Rapidul sezonul trecut, amândoi demonstrând că pot face faţă la nivel înalt. Mă refer la jucători de-ai Stelei pentru că sunt în cunoştinţă de cauză dar în acelaşi timp diferenţele de mentalitate se văd la schimbările de antrenori din campionatul nostru. Sir Alex Ferguson bifează 21 de ani pe bancă la Manchester United, Steaua deţine recordul de 3 antrenori diferiţi în aceiaşi ediţie de UCL. Situaţia e cu atât mai alarmantă cu cât se repetă cu regularitate la mai toate echipele româneşti: Dinamo, Rapid, Vaslui, etc. Mi se pare absolut stupid mai ales ce se întâmplă la Dinamo, în ce îl priveşte pe Rednic. Antrenorul pleacă pentru că nu are rezultate apoi după nici jumătate de an se întoarce la aceiaşi echipă privit ca un salvator. Performanţa cere stabilitate, răbdare, investiţie şi în primul rând inteligenţă. Dacă în România patronii de fotbal nu vor întelege asta, ne vom trezi în fiecare sezon, ani buni de acum încolo că în loc să vedem episoade din acelaşi serial, lafiecare meci, ne stoarcem nervii la victorii chinuite, şi va trebui de fiecare dată când vedem meciuri cum au fost cele de miercuri să ne resemnam: "Ăştia-s dintr-un alt film!"


Un comentariu:

  1. si eu care credeam ca o sa vorbesti despre meciul in cauza ca o sa ne arati ceva deosebit nu sa ne aduci aminte de mizeria numita Liga 1, condusa de pe vremea lu nea nicu de aceiasi oameni "bravi". Halal tara, emigrez

    RăspundețiȘtergere