Siberia - partea a patra

Răsăritul trecu fără ca tânărul urg să mai vină aşa cum obişnuia lângă Castel să respire aerul curat iar Cel Mai Bătrân dintre urgi se temu ca nu cumva să-l fi pierdut. De acolo din vârful turnului putea să vadă întregul câmp sterp, plin de praf, bolovani şi stânci ce i se întindea la picioare. Printre toate acele stânci trăiau zeci de urgi, dintre cei imperfecţi. Îşi aminti cu câtă strângere de inimă luase hotărârea, atunci demult, cu toate acestea spaţiul din Castel era limitat; nu se găsea loc decât pentru cei mai buni iar acesta a fost atât de aproape! Mai trecu o dată cu privirea peste pustiu şi jos, undeva departe, de după una dintre stâncile cele mari se ivi un grup de urgi. Bătrânul nu mai văzuse niciodată atâţia urgi laolaltă iar ei continuau să apară de după peretele de piatră. Erau mulţi, poate chiar toţi, îşi spuse, şi iată-i, se îndreptau spre turn. Când grupul se apropie putu să-l distingă în fruntea lor pe tânărul acela atât de promiţător. Se bucură să vadă că reuşise să facă ceva ce nimeni înainte lui nu mai făcuse, anume să strângă în jurul său toţi urgii dinafară. Încercă să-şi dea seama ce anume îl făcuse atât de determinat şi nu-i trecu nimic prin minte. Acum grupul era deja la baza turnului şi cei mai mulţi dintre urgi aruncau cu pietre în el, cereau să apară cineva, să vorbească cu ei. Aşadar sosise ziua când cei de afară se revoltau. Dar erau prea puţini, prea slabi pentru a pune în pericol experimentele. Bătrânul hotărî să nu iasă, era sigur că după un timp în care nimeni nu va apărea vor pleca cu toţii. Totuşi îl rodea un gând. Ce le spusese urgul său aşa de important încât să îi adune pe toţi, şi încă aşa de supăraţi?

Tânărul urg ridică mâinile îndemnând mulţimea să tacă. Una din uşile mari ale Castelului se deschise încet iar trupul subţire al unui urg bătrân se ivi în spaţiul imens. Acesta se îndreptă de-a dreptul spre el, cu paşii sacadaţi şi cu faţa acoperită de o mască ciudată. Înclină uşor din cap când ajunse în faţa lor:
-De ce vii aici să ne tulburi munca? Mulţimea de urgi tăcea, atitudinea le trăda respectul cel mai profund, însă liniştea nu dură decât câteva clipe până ce începură să vocifereze.
-Cine sunt Ei?
-De ce ne murdăresc aerul?
-Moarte invadatorilor!
Bătrânul urg înlemni. Întinse mâna spre urgul cel tânăr şi şopti:
-Vino cu mine! Porniră împreună iar în urma lor uşa se închise fără zgomot. Coridoarele i se păreau mai puţin înalte dar la fel strălucitoare. Un aer proaspăt, răcoros îl înconjura inducându-i starea de bine ce îl făcea să radieze. Observă că Bătrânul îşi scoase masca când ajunseră într-o sală mare cu trei pereţi mari, albi şi cu panorama deşertului pe cel de al patru-lea iar urgul cel tânăr nu-şi putu reţine un strigăt de admiraţie. Cei doi stăteau acum faţă în faţă, atât de diferiţi, unul bătrân dar plin de viaţă, radiind sănătate, celălalt tânăr, cu trupul bolnav, sfrijit, răpus de dureri.
-Ce ai văzut acolo sus?
-Castelele cu Fum, murmură cel tânăr, şi două făpturi urmate de o a treia, una ciudată ce folosea toate cele patru membre pentru a merge.
-Ce crezi că sunt Castelele pe care le-ai văzut?
-Locul de unde vin ei, invadatorii, Cei Care Murdăresc Aerul, împreună mâinile în semn de rugă, Înţeleptule, trebuie să facem ceva, altfel cu toţii suntem pierduţi, chiar şi cei din turn. Ei trebuie să fie foarte mulţi...
Urgul cel bătrân întinse mâna şi îi făcu semn să tacă.
-Castelele de Fum nu au nici o legătură cu Ei, spuse apăsat, ele sunt ale noastre, cei de aici. Cu ajutorul lor avem aerul curat din Castel. Tânărul urg rămase nemişcat câteva clipe, cu o expresie de groază întipărită pe faţă.
-Îi otrăviţi pe proprii semeni ca să trăiţi voi bine? Ce fel de urgi sunteţi voi să fiţi în stare de aşa ceva? Întoarse spatele şi dădu să plece.
-Opreşte-te! Glasul era puternic, poruncitor, iar urgul se opri ca trăsnit după doar câţiva paşi.
-Atmosfera naturală de pe planeta aceasta e imposibil de respirat pentru noi, urgii. Eu, spuse, aş muri în câteva clipe dacă aş ieşi afară din Castel fără masca pe care ai văzut-o. Cei de afară, sunt rezultatul unui experiment. Cercetătorii noştrii au înlocuit un organ ce face ca aerul natural al planetei, bogat în oxigen, să nu le fie dăunător, dar în acelaşi timp ei nu mai pot respira atmosfera artificială pe care am creat-o în interiorul acestui Castel. Tu, însă eşti diferit. Poţi respira ambele atmosfere, cu un alt scop. Credeam că acest experiment însă a eşuat. În curând vom pleca acasă...
-Acasă? Dar aici nu e acasă? Noi... noi suntem invadatorii?
-Un accident spaţial. Din cauza aceasta suntem aici, acum, uitaţi de cei de acasă. Dar în curând vom pleca. Chiar foarte curând. Urgul cel tânăr îl privi direct în ochii mari.
-Castelul acesta trebuie atunci să fie... o navă spaţială! Urgul cel tânăr se porni să râdă cu poftă. Celălat îl privea zâmbind. În cele din urmă, testele greşiseră, urgul acesta din faţa lui era exact ceea ce trebuia să fie.
-Vei rămâne aici în turn, după ce le vei spune celor de afară să plece.