Siberia - partea a treia

Iarna se apropia de sfârşit în întinsa Siberie, ici-colo pete întunecate de pământ începeau să se ivească în stratul de zăpadă. Cu toate acestea nopţile erau încă geroase, dar ziua soarele desfăta crengile dezgolite ale copacilor. Mişa si Oleg traversaseră trei sferturi din câmpia dintre cele două dealuri şi mai aveau cam cincizeci de metri până la fâşia subţire de copaci ce tăia câmpul în diagonală. Undeva în dreapta se auzea înfundat sursurul unei apei şi Mişa se temea ca nu cumva vreun pârâu neştiut de ea să le treacă pe sub picioare. O ceaţă deasă se lăsase peste întreaga vale şi cu ea, încet şi întunericul, învăluind tulpinile copacilor, lăsând impresia că poate coroanele dezgolite levitează desupra zăpezii. Un miros înţepător domnea în zonă aşa că Mişa se gândi că se află peste mlaştinile îngheţate ce eliberau gazele lor urât mirositoare odată cu căldura ce le dezamorţea. Grăbiră pasul căci urmăritorii nu puteau fi departe; de multe ori părea că li se aud paşii în neaua din urma lor. Avansul de trei zile pe care îl avuseseră la început se pierduse câte puţin în cele două săptămâni de când plecaseră şi fata îşi închipuia cu greu că vor putea scăpa de ei. Cu toate acestea trebuia să spere, să creadă şi mai ales să îşi tină promisiunea. Îşi spuse că, cel puţin nu vor mai suferi frigul cumplit până la lăsarea nopţii, cu toate că mâna lui Oleg în a ei era rece, aproape ţeapănă. Băiatul făcea faţă cu greu drumului, şi cu toată voinţa de care dădea dovadă, trupuşorul crud nu prea îl ajuta. Chiar dacă niciunul dintre ei nu ştia cu exactitate ce se află dincolo de fâşia de copaci, se îndreptau spre ea nădăjduind că vor afla un loc să se odihnească. Nici unul dintre ei nu dormise în ultimele trei zile şi cu toată teama somnul aproape îi biruise de câteva ori, iar pentru ei, în frigul acela cumplit somnul însemna moarte. Intrară în pâlcul de copaci şi parcă ceaţa se mai rispise, îl trecuseră mai repede decât sperau iar acum terenul înzăpezit începea să urce usor până la marginea pădurii ce acopera în totalitate dealul înalt din faţa lor. Undeva pe la jumătatea acelui deal un grup de stânci strica monotonia pădurii iar Mişa îl purtă pe Oleg în acea direcţie. Spera să găsească o scobitură mai adâncă în piatră, unde temperatura să fie mai ridicată şi astfel să treacă mai usor peste noapte. Aflară o peşteră chiar la baza uneia din stânci şi intară dibuind întunericul pătrunzător. Înăuntru era cald. Se aşezară şi locul nu era nici tare, nici rece, cum se aşteptau. Afară se lăsase noaptea şi începuse să ningă iar un vânt puternic viscolea neaua acoperind urmele ce le lăsară în urmă. Mişa aproape că plânse de bucurie la acest gând, şi la acela că nu mai trebuia să îndure încă o noapte afară, în frigul acela de iad. Îl trase pe Oleg aproape de ea să-l încălzească şi pentru o clipă avu nălucirea că-l îmbrăţişează pe Anatoli, pe cel pe care îl pierduse. De când Anatoli murise, Oleg era totul pentru ea, simţea că dacă îl are pe el aproape, cumva are cu ea şi o parte din iubitul ei. Lacrimile i se iviră pe gene şi suspină încet. Apoi îl simţi pe băiat cuprins de un tremur cumplit şi îl strânse mai tare şi-l sărută pe frunte cu buzele uscate, să îl liniştească. Copilul se smulse din braţele ei şi se ridică în picioare, porni spre ieşire apoi se opri câţiva paşi mai în faţă. Fata privea conturul neclar al trupului mărunt, proiectat în intrarea peşterii şi nu ştiu cum să recţioneze. Apoi, cu ochii ieşiţi din orbite, vru să strige dar zbierătul de spaimă i se opri în gât. Silueta masivă ce apăru în cadrul peşterii aproape că o făcu să leşine, de surpriză, sau mai degrabă de gândul că această întâlnire însemna sfârşitul lor, al amândurora. Marele Amur, temutul tigru siberian, le simţi prezenţa şi se opri precaut, dar nu surprins şi adulmecă aerul. Scutură mârâind zăpada ce îi acoperea spinarea şi scoase un răget cum Mişa nu mai auzise niciodată. Animalul rămase pe loc iar fata aproape îi simţea privirea ce o fixa prin întuneric. Apoi porni agale spre ea, între ei Oleg încă stătea în picioare tremurând, apoi se opri ameninţător la doar zece centimetri de băiatul care acum stătea drept şi privea direct în ochii mari, reci, de felină. Tigrul întinse gâtul puternic şi îşi arătă colţii mari apoi îşi sprijini aproape torcând capul mare în pieptul băiatului şi îl împinse uşor din calea sa apoi făcu un salt mare până lângă Mişa. Animalul se aşeză lângă ea în aşa fel încât să o încălzească cu blana lui deasă, cu trupul uriaş, cald. Oleg se apropie şi se culcă şi el lângă animal în timp ce Mişa rămase mută, mintea ei refuzând să accepte ceea ce tocmai i se întâmpla. Cu toata spaima, oboseala o învinse în cele din urmă şi adormi pe pântecul fierbinte al Amurului.